educație proiect activ

Expoziție EduFusion

Educație pentru gestionarea emoțiilor prin artă, pentru copiii din comunități vulnerabile.

Powered by

Donează acum
  • EduFusion București 2025
  • EduFusion București 2025
  • EduFusion București 2025
  • EduFusion București 2025
  • EduFusion București 2025

Detalii proiect

  • Data: 28 Mai - 2 Iunie 2025
  • Locație: București, Veranda Mall

EduFusion: culori care spun adevăruri tăcute

La începutul lunii iunie, la Veranda Mall din București, EduFusion a ieșit în lume. Peste 200 de picturi create de copii din comunități vulnerabile au fost expuse și admirate de mai bine de 300 de vizitatori – părinți, copii, voluntari și prieteni ai proiectului, care au devenit parte dintr-o poveste despre emoții, vulnerabilitate și curaj.

Am fost acolo. În mijlocul copiilor, al culorilor, al întrebărilor care nu se pun întotdeauna cu voce tare. De Ziua Copilului, am pictat și am vorbit despre lucruri care nu apar în manuale: frică, bucurie, singurătate, apropiere, speranță. Am fost acolo cu atenție, cu timp, cu tot ce nu încape într-un cadou. Copiii ne-au întrebat dacă ne vom întoarce – și e genul de întrebare care nu se uită ușor.

Lucrările expuse au fost create în atelierele EduFusion desfășurate în județele Ilfov, Giurgiu, Teleorman și Prahova, sub îndrumarea lui Marius Constantinescu, terapeut și ambasador de fapte bune. Copiii au fost încurajați să își exprime emoțiile și visurile prin culoare, într-un spațiu sigur și empatic, fără teama de a fi corectați sau judecați.

Despre EduFusion

EduFusion este un proiect de educație emoțională prin artă menit să ofere copiilor un spațiu sigur de exprimare, sprijin emoțional și vizibilitate și, implicit, să contribuie la reducerea abandonului școlar. Pe www.edufusion.ro, expoziția virtuală rămâne deschisă pentru oricine vrea să descopere lucrările copiilor – picturi care vorbesc despre lumi interioare deseori invizibile.

Fiecare lucrare expusă este o fereastră către sufletul unui copil – o invitație de a privi dincolo de aparențe și de a asculta, cu inima, poveștile celor mai mici dintre noi. Nu urmărim perfecțiunea, ci exprimarea sinceră și autentică, pentru că arta devine limbajul prin care copiii învață să își recunoască și să își gestioneze emoțiile.

Mai multe despre metoda folosită în proiect găsești în articolul semnat de Marius Constantinescu pe Pagina de Psihologie: Cum îi ajuți pe copii să se simtă în siguranță. Arta de a le înțelege emoțiile și corpul.

Iar povestea din spatele expoziției, poți citi și în articolul din Revista Biz.

Creștem împreună, mai departe

Expoziția de la Veranda Mall a fost doar un început. Continuăm cu ateliere, cu planuri noi, cu dorința de a ajunge în cât mai multe comunități unde copiii au nevoie să fie văzuți, ascultați și sprijiniți.

Într-o perioadă în care tot mai mulți copii se confruntă cu emoții greu de înțeles – de la furie și frică, la tristețe sau anxietate – proiecte precum EduFusion devin o resursă esențială. Atelierele oferă copiilor instrumentele necesare pentru a-și gestiona mai bine stările emoționale, mai ales atunci când părinții nu au întotdeauna răspunsurile sau sprijinul necesar. Este un demers de care copiii au nevoie atât la școală, cât și acasă.

George Istrate, CSR Manager, Synevo România

EduFusion este un proiect selectat și sponsorizat prin intermediul Campaniei “Soluții pentru Comunitate”, implementată de Synevo, cu sprijinul Asociației Medicover.

Parteneri de fapte bune

Vrei să te implici?

Credem în puterea parteneriatelor care aduc schimbare reală în comunitate. Dacă vrei să fii alături de noi, iată cum ne poți sprijini:

  • Voluntariat - te poți implica în organizarea edițiilor viitoare, oferind din timpul și energia ta pentru a crea experiențe valoroase pentru copii și părinți.
  • Parteneriate in-kind - poți contribui cu spații, materiale, servicii sau expertiză, în funcție de resursele pe care le ai la dispoziție.
  • Redirecționarea a 20% din impozitul pe profit sau venit - o modalitate eficientă și fără costuri suplimentare de a susține educația prin artă și incluziunea socială.

Scrie-ne pe partener@potsaajut.ro și hai să facem echipă pentru a crește impactul proiectelor noastre și a ajunge la cât mai mulți beneficiari, la nivel național.

Pentru că poveștile de bine se scriu cu oameni ca tine.