Micii Artiști. Pe scenă și în viață, Timișoara.
Teoria Polivagală pe înțelesul copiilor, Marius Constantinescu.
Powered by

Detalii proiect
- Data: 25 martie 2026
- Locație: Școala Gimnazială nr. 13, Timișoara
În perioada 25–26 martie 2026, la Școala Gimnazială nr. 13 din Timișoara, am desfășurat primul modul al proiectului „Micii Artiști. Pe scenă și în viață”, un proiect dedicat dezvoltării socio-emoționale a copiilor prin artă, joc și experiențe de învățare non-formală.
Atelierele de educație emoțională prin artă au fost susținute de Marius Constantinescu, psihoterapeut și ambasador de fapte bune, care i-a ghidat pe copii într-o experiență construită în jurul emoțiilor, siguranței interioare și conectării autentice.
Pe parcursul celor două zile, 75 de copii de la Școala Gimnazială nr. 13 din Timișoara au participat la activități interactive prin care au învățat să își recunoască emoțiile, să le înțeleagă și să le exprime într-un mod sănătos.
„Micii Artiști. Pe scenă și în viață” contribuie la dezvoltarea inteligenței emoționale și a încrederii în sine în rândul copiilor, oferind acces la metode moderne de educație non-formală, bazate pe artă, exprimare creativă și conectare umană.
O inițiativă educațională realizată cu sprijinul City of Mara, în parteneriat cu Fundația Alber.
Educație emoțională pentru copii prin metode non-formale
În România, dezvoltarea socio-emoțională a copiilor este încă insuficient integrată în procesul educațional, deși echilibrul emoțional și capacitatea de exprimare sunt esențiale pentru dezvoltarea sănătoasă a celor mici.
„Micii Artiști. Pe scenă și în viață” a propus o abordare diferită a educației emoționale: în locul lecțiilor teoretice, copiii au învățat prin joc, poveste, mișcare, pictură și interacțiune directă. Atelierele au adus mai aproape de copii concepte din teoria polivagală, explicate pe înțelesul lor, într-un mod accesibil și aplicat. Prin activități creative și exerciții de conectare, participanții au descoperit cum funcționează emoțiile, ce înseamnă starea de siguranță și cum își pot regăsi echilibrul în relația cu ei înșiși și cu cei din jur.
Cum a fost la primul modul?
Primul modul al proiectului a reunit 75 de copii într-un spațiu sigur, cald și interactiv, construit în jurul explorării emoțiilor și dezvoltării personale.
Activitățile au fost gândite pentru a sprijini dezvoltarea abilităților socio-emoționale prin metode creative și experiențe participative:
- atelierul „Teoria Polivagală pe înțelesul copiilor”, coordonat de Marius Constantinescu, unde copiii au descoperit într-un mod accesibil cum funcționează emoțiile și ce înseamnă siguranța interioară
- exerciții de respirație, mișcare și conectare, prin care participanții au învățat tehnici simple de reglare emoțională
- activități de joc și poveste inspirate din universul personajului Leo, care i-au ajutat pe copii să înțeleagă mai bine relația dintre corp, emoții și reacțiile lor
- momente interactive și creative care au încurajat exprimarea liberă, curajul și colaborarea între copii
- discuții și exerciții practice despre empatie, liniște interioară și relațiile sănătoase cu cei din jur
Atelierul a îmbinat educația emoțională cu muzica și pictura, oferind copiilor un mod natural și atractiv de a învăța despre emoții și relațiile umane. Conceptele din teoria polivagală au fost integrate în activități creative și experiențe interactive, ceea ce a facilitat înțelegerea și aplicarea lor în viața de zi cu zi.
Cum a fost pentru participanți
Eu mi-am imaginat o inimă mare ca să fie pace între noi toți.
Andrei, 12 ani
Vrem să aflăm mai mult despre cum să-i facem și pe cei din jurul nostru să fie mai liniștiți.
Silvia, 11 ani
Ce a spus facilitatorul atelierului
„M-a impresionat să aflu de la dr. Stephen Porges, creatorul Teoriei Polivagale, că în limba chineză cuvântul „a asculta” conține și simbolul inimii. Ascultarea adevărată implică întotdeauna inima, nu doar mintea. Există această relație fascinantă între sunet, cuvânt și ascultare, primirea celuilalt în interiorul tău. A-l auzi înseamnă doar a fi conștient de prezența lui, dar a-l asculta înseamnă a-l invita înăuntru.
Aceasta este experiența pe care am trăit-o zilele acestea în timpul atelierului creat împreună cu Asociația POT SĂ AJUT, pe înțelesul copiilor. Îmi place enorm să le povestesc elevilor despre Leo, puștiul cu părul buclat care, tulburat de senzațiile adeseori inconfortabile, îl întâlnește pe dr. Stephen Porges. Acesta îl ajută, printr-o poveste superbă, să descopere harta interioară a senzațiilor.
Copiii au fost foarte curioși să afle ce înseamnă să fii în siguranță. Mi-au cerut să le explic cum pot accesa „Cocofantul”, denumirea pe care au preferat, în hohote de râs, să o dea unuia dintre personaje pentru a le aduce mai des o stare de liniște. Am dansat, am respirat, am făcut un „exercițiu de aducere la inimă” (așa îmi place să-i spun) și l-am chemat împreună pe „Cocofant”, acest animal pestriț pe care oamenii de știință îl numesc adesea, plictisitor pentru imaginația unui puști de 8 ani, „nervul vag ventral”.
Atelierul „Teoria Polivagală pe înțelesul copiilor” este o poveste atât de optimistă despre corp și minte, despre supraviețuire și adevăr, despre viață și licărire. Copiii vor să fie în preajma lui Leo și asta ne bucură enorm.” - Marius Constantinescu, psihoterapeut și ambasador de fapte bune
De ce contează educația emoțională pentru copii?
Educația emoțională îi ajută pe copii să își înțeleagă emoțiile, să comunice mai bine și să dezvolte relații sănătoase cu cei din jur. Dezvoltarea inteligenței emoționale contribuie la creșterea încrederii în sine, la reducerea anxietății și la îmbunătățirea capacității de adaptare în diferite contexte sociale și educaționale.
Prin proiecte precum „Micii Artiști. Pe scenă și în viață”, copiii beneficiază de:
- dezvoltarea abilităților socio-emoționale
- creșterea încrederii în sine și a capacității de exprimare
- înțelegerea emoțiilor și a mecanismelor de reglare emoțională
- stimularea creativității și a expresiei artistice
- experiențe de învățare non-formală adaptate nevoilor reale ale copiilor
Impact
Primul modul al proiectului a evidențiat importanța educației emoționale și a metodelor non-formale în dezvoltarea copiilor.
Prin ateliere interactive și activități bazate pe joc și conectare, copiii au învățat cum să își recunoască stările interioare, să gestioneze emoțiile dificile și să creeze relații bazate pe empatie și siguranță.
Pe parcursul a aproape trei luni, 140 de elevi participă la ateliere de artă, experiențe culturale și activități de orientare vocațională, menite să îi ajute să își descopere propriul mod de exprimare și să capete mai multă încredere în ei.
Parteneri
Parteneri: Școala Gimnazială nr. 13 Timișoara, Asociația Provident pentru Educație, Fundația Cărturești, Hotel Continental, 5 to go, Carpathian Jerky, Safala, Arty, Twinkle Star, Noi Hypermarket, Carul cu Miere, Florina Todor Photography, Flori în Culori, A’Clair by Alma Dulce, Cuina Bunicii, Iusti Flower Shop.
Parteneri media: Kanal D, Kanal D2, Radio Impuls, Ringier România, Revista Biz.
Vrei să fii alături de noi?
Credem în puterea parteneriatelor care aduc schimbare reală în comunitate. Dacă vrei să fii alături de noi, iată cum ne poți sprijini:
- Voluntariat - te poți implica în organizarea edițiilor viitoare, oferind din timpul și energia ta pentru a crea experiențe valoroase pentru copii din familii monoparentale.
- Parteneriate in-kind - poți contribui cu spații, materiale, servicii sau expertiză, în funcție de resursele pe care le ai la dispoziție.
- Redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit (formularul 230) sau până la 20% din impozitul pe profit/venit pentru companii – o modalitate simplă și fără costuri suplimentare de a susține proiectele noastre.
- Donații - pe site (pagina „Donează") sau, dacă ești client ING, direct din HomeBank, la secțiunea Educație – Asociația POT SĂ AJUT, până la finalul anului.
Pentru că poveștile de bine se scriu cu oameni ca tine.









